În școală se învață să zbori frumos?

 

1. De ce ați ales meseria de profesor?

De mică voiam să mă fac utilă altora, să ajut. De aceea am crezut inițial că vreau să fiu medic. Dar lucrurile s-au aranjat cumva de la sine. Ca profesor, riscul e, cel puțin aparent, ceva mai mic decât atunci când ai pe mâini sănătatea unor oameni, dar impactul transformator e mai mare. Sunt mai multe cauze care au condus către rezultatul de a-mi alege meseria de profesor. Pe locul întâi e faptul că iubesc copiii, energia lor, ideile lor. Mă încarcă și mă ajută să pot păstra copilul din mine. Pe locul doi este faptul că am avut profesori deosebiți, și nu doar cei doi profesori de limba română. Lor le datorez că ”m-au văzut”, m-au încurajat și m-au inspirat ca prime modele. Iar pe locul al treilea e faptul că-mi place să predau, să văd lumina aceea vie din ochii celor care înțeleg ceva nou. Îmi place să le descopăr copiilor punctele tari și să-i provoc să-și descopere potențialul latent, să strârnesc curiozitate, dorință de a cunoaște, de a crea. Meseria aceasta poate aduce mari satisfacții.

2. Care este filozofia/crezul dumneavoastră despre a fi profesor?

Dacă nu ești om, degeaba ești (foarte) bun specialist. În meseria asta nu se poate una fără cealaltă, căci rezultă o mediocritate nedemnă de actul de a educa. Cred că avem rolul prioritar de a forma caractere, de a stârni întrebări și de a stimula găsirea de răspunsuri despre noi înșine și despre rolul personal în lume (REM-ul nostru, în limbajul lui Cărtărescu), înainte de a orienta tinerii către o carieră. Dincolo de orice conținut  de transmis, misiunea măreață a oricărui profesor – și mie, nu știu de ce, dar nu-mi place să spun ”dascăl” (dar nu vreau să mă pierd în aspecte de filosofia limbajului) – este să construiască profilul unor oameni care configurează profilul următoarelor generații. Conștienți sau nu de acest rol, toți profesorii au un impact major asupra generațiilor viitoare. Ne punem amprenta și dacă vrem, și dacă nu, chiar dacă devenim visul plăcut sau coșmarul elevilor noștri (aici parafrazez un om înțelept). Construim după chipul și asemănarea noastră. Transmitem valori și atitudini în mai mare măsură decât transmitem știință, aspect pe care nu toți profesorii îl conștientizează, din păcate. Dacă noi livrăm valoare, societatea are o șansă în plus să mai aibă valoare. Dacă nu, o amputăm. De aceea, consider că e foarte important ca meseria aceasta să fie aleasă de oameni care au dedicare, vocație, pasiune, oameni de caracter și de atitudine. Calitatea oamenilor menține sau știrbește credibilitatea școlii ca instituție, a sistemului de educație ca întreg.

3. Ce credeți despre barierele dintre elevi și profesori? Există acestea? Sunt productive sau toxice?

Discuția e lungă aici. Devine toxic cu adevărat doar ceea ce este în exces, cu lipsă de măsură sau deplin nejustificat de context.  Din câte ai declarat tu însăți pe scenă la conferința SuperTeach de la Suceava, cred că te referi la faptul că unii profesori se poziționează undeva sus și inaccesibil ca zeii față de muritorii de rând, că îi privesc cu superioritate și cu desconsiderare pe unii elevi sau chiar pe toți, cu un spirit critic prea accentuat. E clar că acest fel de a fi demotivează considerabil mare parte din copii, inhibă și oferă un exemplu negativ, devine una din cauzele pentru care elevii ajung să practice bullying (ca și în cazul în care părinții pun prea multe bariere), căci elevul frustrat astfel va căuta să compenseze deficitul de putere și se va descărca prin comportamente nepotrivite față de alții pe care-i va considera mai slabi sau prea sensibili.

Genul acesta de bariere poate veni nu neapărat din acea imagine de sine că el, profesorul, este cineva prin știința sa de carte, iar tu, mucosul de elev, întâi trebuie să stai serios cu burta pe carte înainte să ai vreo opinie, ci poate veni și din dificultatea de a gestiona îngrijorarea că, dacă va da un deget, i se va lua toată mâna. Mai ales într-o epocă în care elevul este mult mai îndrăzneț și mai pragmatic decât acum câțiva ani. Dacă poți privi puțin mai relaxat problema, granițele pot fi flexibile și eficiente. E în puterea profesorului să regleze până unde merg limitele toleranței. Și, crede-mă, sunt uneori clase la care e riscant să nu le stabilești foarte ferm. Este chiar în firea lucrurilor să existe un fel de bariere, ca regulile din orice joc, dar fără ca ele se ridice ziduri între partenerii actului școlar. Aceste reguli sunt date de statutul de specialist al profesorului, capabil să împlinească variatele roluri, sunt date de cutumele instituționale și chiar de vârstă, în sensul că elevul e normal să ofere respectul necondiționat și să se manifeste cu bun simț în relația cu profesorul său, oricât i s-ar părea lui că poate evalua calitatea umană sau nivelul de pregătire al profesorului. Și profesorii sunt oameni, și ei trebuie înțeleși cu limitele lor. Funcționarea comunicării în mod optim, fără ca profesorul să exercite vreo formă de constrângere, natural, fiindu-i ușor să obțină respect, apreciere și rezultate din partea clasei, se poate doar într-un mediu corect educat din fragedă pruncie și din generație în generație. Dar într-un mediu mai neevoluat, mai refractar la educație, din păcate, barierele apar mai des ca un fel de măsură de protecție, ca un soi de educație în forță. Când apar abuzurile însă, aici da, trebuie intervenit, cu argumente și cu determinare.

4. Sunteți adesea un profesor nonconformist. Ce vă împinge să ieșiți din tipare în modul dumneavoastră de predare?

Eu nu m-aș numi nonconformist. Poate ceva mai deschis către a experimenta ceea ce cred că ar trebui să aibă efect sau ce descopăr că se practică în alte părți și dă rezultate. În primul rând, ceea ce mă împinge spre asta este dorința și nevoia de a stârni reacții pozitive mai des, de a sparge monotonia, de a fugi de propria cădere în rutină. Cred că am ceva ludic în mine, îmi place să mă joc, să intru într-un joc și să-i fac și pe alții părtași la el. Meseria asta ne oferă o libertate mare de abordare, în ciuda faptului că e foarte repetitivă. Când variezi mijloacele, metodele, când ieși din rând și faci altfel, copiii manifestă interes mai ridicat pentru ceea ce le transmiți. Șansele să înțeleagă și să rețină cresc. Cel puțin pentru o vreme. Până de curând, când am început să aloc mai mult timp dezvoltării personale (concept care nu era suficient valorizat în anii imediat de după revoluție când am devenit profesor), nu știam că orice vorbitor generează cel puțin patru tipuri de energie către publicul său. Dar când am descoperit asta, am devenit conștientă de cât de important este să alternăm aceste energii, fiecare având rol de stimulare a altor laturi din personalitatea celor cu care comunică. În acest fel, capăt energie și, când ai energie, ca profesor, mai poți contamina și pe ceilalți. Uneori e foarte productiv să fii magician, ca în filmul ”Societatea poeților dispăruți” pe care vă recomand călduros să-l vedeți, alteori sper să pot avea ceva de traumaturg sau de lider ca în alt film despre spargerea canoanelor în educație, ”Zâmbet de Mona Lisa”.

5. Aveți o relație strânsă cu elevii, mai mult decât prietenie, sunteți părintele spiritual sau mentorul multora dintre elevii acestui liceu. Ce vă motivează  să vă implicați atât de mult emoțional în călăuzirea elevilor?

Pur și simplu, aceasta îmi este structura sufletească. Nu aș putea fi prea rece cu clasele, nu aș putea fi eu însămi și nici nu aș putea lucra în încordare sau în tensiune. Îmi doresc să-mi fac elevii mai învețe și de plăcere, nu doar când trebuie sau pentru că trebuie. Când reușesc să stabilesc un climat cald, de încurajare, fără ca unii elevi să ajungă să profite în mod nedorit, se surpă ceva din zidurile nepăsării, ale refuzului de a coopera,  elevul devine mai dispus  să depună efort pentru a-și îmbunătăți prestația. Îmi place să ascult ce nevoie are și celălalt. Mă onorează ca cineva să vină să-mi  acorde încredere că l-aș putea ajuta să depășească o problemă și, în măsura în care pot, nu văd de ce aș refuza asta. Mă bucură când văd că un copil și-a depășit o limită, a trecut peste pragul de care-i era frică. Să nu crezi că nu am produs și dezamăgăre unora, fără să-mi doresc sau să-mi dau seama la timp. Mă străduiesc să mai învăț din greșeli. Mă bucură când văd că un copil și-a depășit o limită, a trecut peste pragul de care-i era frică. E ca în parabola salvatorului de steluțe de mare pe care am să ți-o povestesc cândva. Dar tu știi preabine că, în ciuda acestei relații prietenoase cu clasele, nu ezit să pun note mici atunci când unii elevii confundă atmosfera permisivă cu ideea că se pot expune la neînvățare, trișare, mai știu eu ce.

6. De ce este importantă materia dumneavoastră?

Dacă nu citim, nu aflăm destul, dacă nu știm să ne exprimăm, nu existăm. Cam atât de important. Restul e poveste, e o explicație care se poate dilua cam așa: pentru că ne poate învăța foarte multe despre viață și pentru viață înainte de a da piept cu toate problemele ei. Asta prin studiul literaturii și prin lectură, pentru că în cărți e viața însăși, nu putem ignora acest aspect, oricât ar striga cineva că ”e doar ficțiune”. Învățând să înțelegi un personaj, cauzele unor întâmplări, ajungem să putem citi oamenii din jur, să ne dă seama de greșelile pe care le putem ușor face și de posibilele lor urmări, să devenim mai toleranți și mai capabil să înțelegem diversitatea. Valorile și atitudinile de viață care se pot însuși prin lectură și prin procesarea ei sunt greu de asimilat doar prin experiența personală. Se formează, de asemenea gândirea speculativă, interpretativă pe care mă întreb ce disciplină o mai formează, în afară poate de filosofie?

Și apoi, gramatica formează structuri logice și nuanțează vocabularul curent. A învăța să scrii corect și să exprimi adecvat, variat, potrivit oricărui context este baza pentru orice meserie ar alege elevii. E mare lucru să ”ai cuvintele la tine”, cum spuneți voi, când e nevoie să te faci înțeles. Cunoscând bine gramatica limbii române, se învăță mai ușor și mai consistent orice altă limbă străină, fapt mai util ca niciodată în lumea modernă, atât de dinamică.

7. Ce părere aveți despre sistemul educațional actual? Ce ați schimba la el? Se îndreaptă într-o direcție bună?

Cultivă nefericirea și deruta. Este incoerent, sufocant (dau exemplul doar al celor 19 discipline pentru clasa a VII-a) și încă centrat pe transmitere de informații. E prea mult pus accentul pe teorie și prea puțin pe practică. Suprasolicităm memoria și neglijăm încurajarea de conexiuni inedite. Adevărul dur este că mulți elevi nu prea știu ce să facă cu ceea ce știu (chiar olimpicii cu care ne mândrim), cu ceea ce li se transmite. Alții refuză pur și simplu să învețe pentru că nu văd relevanța, utilitatea a ceea ce învață la școală. Explicarea la ce e util să deprindă munca intelectuală cam lipsește din discursul profesorului și aici apare o fisură. Mă tem că se cam încurajează mediocritatea și superficialitatea iar diplomele nu acoperă competențe reale.

Ce aș face? Aș pune mai mult accent pe cultivarea stării de bine, de confort psihic în școală (ceea ce implică schimbarea mentalității mai întâi). Tocmai am descoperit distincția dintre Illness (de la I = Eu, în engleză) și Wellness (de la We = noi), deci dintre starea mea de bine și starea de bine a noastră împreună (we are well) și nu poți să nu ai un declic serios când pricepi rolul propriu în grup. În planul învățării, aș crește ponderea cultivării gândirii critice și a corelării educației formale cu cea nonformală, aș crește ponderea opționalelor încă de la clasele de gimnaziu, cu condiția ca ele să fie propuse și alese conștient, pe baza unei analize corect realizate asupra nevoilor și a abilităților pe care le formează și să se studieze cu maximă seriozitate, nu ca materii ”de umplutură”, cum sunt adesea greșit percepute. Ar trebui să învățați despre gestionarea emoțiilor, despre fericire, despre asumarea riscurilor, despre a visa și despre cum ajungi de la vise la obiective și la rezultate, deci multe aspecte de dezvoltare personală, nu doar discipline clasice. Specialiștii declară că inteligența emoțională e mai importantă în viață decât IQ-ul, dar ce facem pentru asta ? Aș regândi  mult mai rațional distribuția disciplinelor, a numărului lor și a numărului de ore la fiecare disciplină în parte, în funcție de profil (dau alt exemplu aici, care mi se pare elocvent: clasele a XI-a de socio-umane au două ore de matematică și doar trei de română). Și aș reconsidera ce măsor, de fapt, la ieșirea din sistem, pentru că asta ar regla din mers și ce formez, pe ce pun accentul.  E simplu de spus una sau alta, mai greu e de găsit soluții și apoi de aplicat consecvent. Există o viziune de reformare a sistemului de educație până în 2030 care sună destul de bine pe hârtie și a fost pusă în dezbatere publică. Vom vedea cum se va transfera ea în proces.

8. Cursurile dumnevoastră de vindecare a traumei au ajutat zeci de elevi să-și aline tumultul interior. De ce ați ales să le susțineți aici? Sunt acestea absolut necesare sau doar facultative pentru starea emoțională optimă a elevilor?

Nu e un curs, e o formă de activitate extrașcolară pe care sunt acreditată să o practic ca urmare a unei formări și pentru care am organizat un grup de informare pentru câțiva profesori ai școlii ca să putem ajunge la cât mai mulți elevi. Am făcut deocamdată puține ședințe cu grupuri de vindecare, dar constat că au un impact benefic. Am ales oarecum din comoditate să le fac aici, dar și pentru că am simțit că e nevoie. Ar fi o prejudecată jalnică să credem că elevii de ”Eminescu” nu au traume. Observ destul de des că unii copii stau parcă pe un vulcan care dă să erupă. Dacă mediul familial nu oferă un suport emoțional suficient și sănătos, dacă o vizită la psiholog e încă un tabu în zona noastră, acest tip de activități au, cu siguranță, un rol esențial în a depăși multe probleme pe care suntem învățați să le ascundem sub preș sau să le negăm.

Trăim într-o cultură în care preferăm să pozăm că suntem puternici și nu ne afectează vorbele, faptele celor din jur, decât să acceptăm că ne dau insomnii, ne fac anxioși, invidioși, frustrați, răutăcioși. Nimeni nu are timp să asculte problemele altora, le minimalizează și nu există conștientizarea clară că poverile de pe suflete pot ține elevii departe de dorința de a învăța, le creează bariere de comunicare, îi fac neatenți la ore sau agresivi, pentru că nu sunt învățați să le gestioneze corect. Judecând după feedbackul pe care l-am primit de la elevi, sunt de mare folos aceste activități din multe puncte de vedere. Aș indica doar că discuțiile care se produc, mărturisirile dureroase devin căi de a diminua efectele bullyingului și de a crea deprinderea de a-ți păsa și de ceilalți. Colegii ajung să se cunoască mult mai bine, să-și înțeleagă unii altora suferințele, să constate că trec prin povești similare, să descopere că e necesar să vorbească cu cineva despre ce-i doare și că există oameni despre care nu credeau că ar fi pregătiți să-i asculte fără să-i judece. Ca un paraxod, de fapt începi să devii puternic când accepți să te vulnerabilizezi.

9. Mereu abordați elevii cu mentalitate deschisă. Face aceasta vreo diferență? Este o soluție pentru colaborarea mai bună dintre elevi și profesori? Cu ce gânduri ați pășit în această călătorie și ce vă propuneți pe mai departe?

Nu aș putea aborda mereu toți elevii cu mentalitate deschisă, oricât mi-aș dori, pentru că am și eu limite de înțelegere și dispoziții variabile. Dar faptul că am conștientizat când și cum intru în mentalitatea închisă și că am învățat cum să mă reglez intern pentru a fi ceva mai des în mentalitate deschisă, face o mare diferență. Ultimul an jumătate a fost, pentru mine, o revelație. Ca să înțelegi, mi-a redat bucuria și încrederea cu care vin la școală. Cred că descoperirea mentalității deschise poate fi o soluție foarte ușoară chiar, căci e menită să învețe oamenii să se conecteze, să se vadă și să se audă cu temerile și nevoile lor reale, fapt care este adesea ignorant pentru că ne focalizăm exclusiv sau prioritar pe noi înșine, pe ce avem noi de făcut. Totul e să nu încerci în forță. Nu poți face pe oricine, oricând, oriunde să capete mentalitate deschisă. Dacă reușești să faci oamenii să înțeleagă în ce fel își îngreunează singuri sarcina, își afectează singuri relațiile cu ceilalți sau își pun singuri piedici în calea atingerii obiectivelor, ai șansa să schimbi în bine multe aspecte. Deocamdată am misiunea de a crea local o comunitate cu mentalitate deschisă și caut mijloace adecvate pentru a nu genera rezistență la schimbare și pentru a găsi o echipă lângă care să pot extinde ceea ce învăț.

10. Elevii de liceu au o mare dilemă în alegerea carierei. Pasiune sau confort financiar? Ce ați ales dumneavoastră și ce îi sfătuiți pe aceștia să aleagă?

Pasiune, cu certitudine. Dacă faci ce-ți place, o vei face mult mai ușor, vei fi dispus să depui efort și el se va converti în satisfacții greu de măsurat financiar. Când ești un specialist pasionat, în orice activitate, chiar cultivator de flori de-ai fi, va veni și confortul financiar pentru că vei avea idei frumoase, ele vor fi apreciate și vei fi căutat. Îți crește cota și, după legile pieții, ai și de câștigat. Cine alege o meserie după criterii exclusiv financiare va da, mai devreme sau mai târziu, piept cu starea de nemulțumire. Orice trădare de sine are un preț. Să nu uităm că fericirea (și încă vreo câteva) nu pot fi cumpărate. Iar a-ți face meseria cu pasiune e o dimensiune a fericirii care va rămâne străină celui care e doar pragmatic.

11. Aveți un mesaj pentru toți tinerii din liceul nostru? Ce credeți că ar trebui să audă cu toții?

Îndrăzniți să visați și educați-vă încrederea în forțele proprii și stima de sine! Asta se poate obține treptat cu rezultate obținute exclusiv prin munca voastră. Nu așteptați miracole de la nimeni, nu așteptați să vă spună părinții sau profii ce să faceți, ci întrebați-vă ce vreți să fiți și ce vă face să fiți fericiți. Gândiți-vă că meseriile de peste 30 de ani nici nu s-au inventat, deci cultivați-vă creativitatea. Fiți recunoscători că trăiți timpuri de pace și învățați să vă sufocați orice pornire negativă! Un mare actor, Peter O’Toole, declara astfel: ”Dacă pot fi un om extraordinar, de ce aș fi un om obișnuit?”